Fii lumină!

          "De ce auzim atât de rar în ziua de astăzi ceea ce bătrânul avocat spunea despre John Vianney: "Un lucru extraordinar mi s-a întâmplat astăzi: L-am văzut pe Hristos într-un om"? De ce bucuria, entuziasmul, şi recunoştinţa noastră molipsitoare nu îi umple şi pe ceilalţi cu dorul de Hristos? De ce pasiunea şi spiritul lui Petru şi Pavel sunt atât de evident absente din palida noastră existenţă? 
  
           Probabil fiindcă atât de puţini dintre noi am pornit în călătoria credinţei peste prăpastia dintre cunoaştere şi trăire. Preferăm mai degrabă să citim harta decât să vizităm locul pe care ea îl indică. Spectrul actualei noastre convingeri ne spune că nu experienţa este reală, ci, de fapt, explicitarea pe care noi o dăm experienţei. Convingerile noastre - pe care William Blake le numeşte "poticniri plăsmuite de minte"- ne îndepărtează de înţelegerea experienţei personale. 
  
           Drumul de la Haran la Canaan este călătoria peste prăpastie. Trebuie să trecem definitiv dincolo de convingeri, pentru a ajunge la credinţă. Da, suntem chemaţi să ne încredem în Isus. Însă convingerea noastră ne invită imperios către ceva mai sus, credinţa în El."  
  
 ~ Semnătura Lui Hristos~ Brennan Manning 
  


           El şi-a dat viaţa pentru noi şi aşteaptă de la noi acelaşi lucru. Trebuie să I-o închinăm Lui şi prin tot ce facem trebuie ca numele Lui să fie înălţat. Chipul lui Hristos trebuie să fie văzut în noi în aşa fel încât să nu mai fie nevoie să folosim cuvinte pentru ca oamenii să Îl cunoască pe El şi bucuria întâlnirii cu El. 
  
           Cu timpul râvna şi pasiunea dispar şi ajungem să trăim un creştinism de duminică, şi purtăm măşti ieftine încercând să imităm cât mai mult chipul Lui printre cei creştini. Devenim atât de comozi, ne place liniştea cămăruţei noastre şi avantajele de a-L fi cunoscut de Hristos. Dar nu dorim să facem nimic pentru a le împărtăşi şi celorlalţi necesitatea unei relaţii autentice cu El, pentru că nici noi nu suntem capabili de asta, pentru că trăim o relaţie în care e mai important ce primim decât ceea ce oferim. 
  
           Trebuie să avem credinţă în El, să-L rugăm să ne dea putere să Îi rămânem aproape mereu. Avem nevoie de reaprinderea acelei flăcări ce ardea atât de puternic la început şi de această data să-L rugăm pe El să ne ajute să o păstrăm aprinsă, pentru că doar astfel vom putea şi noi să luminăm în întunericul lumii acesteia, pentru că doar aşa cei din jur Îl vor vedea pe Hristos în noi. 

Dragoste de părinţi 2

Un părinte este de multe ori atât de răbdător cu fiul sau fiica lui, dar, la rândul său, copilul îşi pierde repede răbdarea. Părinţii sunt cei ce ne cresc şi ne poartă de grijă în fiecare an, în fiecare zi a vieţii lor. Ne iubesc, ne ocrotesc, fac totul pentru fericirea noastră. Învaţă şi reexperimentează răbdarea zilnic şi parcă nicio dată nu obosesc în a face tot ce e mai bine pentru noi. Dar, atunci când ei au nevoie de noi, tindem să le întoarcem spatele, să nu avem răbdare cu ei.



Iar acum..o poveste care m-a făcut să realizez cât de mare este efortul părinţilor pentru ca noi să putem avea ce mânca, îmbrăca, pentru ca noi să ne putem termina studiile:

O tânără persoană , terminând excelent academia a vrut să ocupe o importantă funcţie într-o mare companie. El a trecut de primul interviu , iar directorul îi făcea ultimul interviu , pentru a se decide. Directorul a deschis cv-ul ,unde tânărul avea rezultate excelente pe tot parcursul;de la şcoala secundară şi până la studiile postuniversitare nu avusese niciodată un an cu note mici .Directorul îl întreba :
-Ai obţinut o bursă şcolară?
Tânărul răspunse :
-Nici una...
Directorul întreba:
-Tatăl ,a fost cel care a plătit taxele şcolii d-voastră?
Tânărul a răspuns
-Tatăl meu a murit când eu aveam vârstă de un an ,mama mea a fost cea care a plătit taxele şcolarizării mele.
Directorul a întrebat :
- Unde lucrează mama ta?
Tânărul a răspuns:
- Mama mea lucrează curăţător de haine.
Directorul i-a cerut tânărului să-i arate mâinile.Tânărul i-a arătat o pereche de mâini netede şi perfecte.
Directorul a întrebat:
- Ai ajutat-o vreodată pe mama ta înainte, să spele rufele?
Tânărul a răspuns :
- Nu, niciodată! Mama mea întotdeauna vroia ca eu să studiez şi să citesc mai multe cărţi.. în plus ,mama mea poate spăla rufele mai repede ca mine.
Directorul a spus :
- Am o cerere . Când ai să te-ntorci azi acasă, du-te şi curăţă mâinile mamei tale şi apoi vino să mă vezi mâine dimineaţă.
Tânărul simţi că i s-a ridicat şansa de a câştiga acest loc de muncă.Când s-a întors înapoi,i-a cerut fericit mamei lui să-l lase să-i cureţe mâinile.Mama sa se simţea ciudat ,fericită ;dar cu sentimente amestecate i-a arătat mâinile copilului.Tânărul curăţă încet mâinile mamei sale .Era pentru prima data când el observă că mâinile mamei sale sunt pline de riduri şi tot acolo mâinile ei au fost pline de vânătăi . Unele erau aşa de dureroase că mama lui tremură atunci când erau curăţate cu apă. Aceasta a fost prima data când tânărul şi-a dat seama că această pereche de mâini a spălat haine zi de zi pentru a-şi permite să-i plătească taxa şcolară . Vânătăile de pe mâinile mamei sale , a fost preţul pe care aceasta a trebuit să-l plătească pentru terminarea excelentă a studiilor sale universitare şi a viitorului său.
După ce a terminat curăţarea mâinilor mamei sale , tânărul s-a apucat liniştit să spele rufele rămase mamei lui. În acea noapte au vorbit timp îndelungat.
Dimineaţa următoare tânărul a mers în biroul directorului.acesta a observat lacrimile din ochii tânărului şi l-a întrebat :
- Poţi să-mi spui ce ai făcut şi ce ai învăţat ieri în casa ta?
Tânărul a răspuns:
- Am curăţat mâinile mamei mele şi de asemenea am terminat de spălat toate hainele rămase.
Directorul i-a spus :
- Te rog , spune-mi ce-ai simţit?
Tânărul a declarat :
- nr. 1 ştiu acum ce e aprecierea ; fără mama n-aş fi avut succesul de azi.nr. 2 lucrând împreună şi ajutând-o , mi-am dat seama cât de dificil şi de greu este a obţine ceva. nr 3 am învăţat să apreciez importanţa şi valoarea relaţiei de familie.
Directorul a spus :
-Aceasta este ceea caut a fi managerul meu. Vreau să recrutez o persoană care să poată să aprecieze ajutorul altora , o persoană care să ştie suferinţele altora şi care duce lucrurile la bun sfârşit şi o persoană care nu pune banii drept scop al vieţii lui.
eşti angajat!
Ulterior acest tânăr a muncit din greu şi a primit respect din partea subalternilor săi . fiecare angajat a lucrat cu sârguinţă ca într-o echipă , astfel performanţa companiei s-a îmbunătăţit considerabil.

De multe ori ajungem să considerăm că tot ceea ce avem ni se cuvine, dar nu ne oprim să ne gândim ce sacrificiu fac părinţii noştri. Ajungem să le ignorăm eforturile şi devenim egoişti, ne punem pe noi pe primul loc. Uităm să le mai mulţumim, uităm să fim recunoscători. E trist că de cele mai multe ori li se observă valoarea abia după ce nu mai sunt printre noi. Sper că vom învăţa cum să le arătăm recunoştinţă înainte de a fi prea târziu.

Dragoste de părinţi 1

Ce dragoste este mai mare decât dragostea de părinţi? E o dragoste jertfitoare, o dragoste ce îi pune pe copii mai presus de orice altceva. Pentru copiii săi un părinte renunţă la comfortul său, la pasiunile şi plăcerile sale, la timpul său.

Acum ceva timp am găsit pe internet două filmuleţe ce prezintă dragostea părinţilor pentru copii mai mult decât ar putea-o face mii de cuvinte.

În primul filmuleţ este prezentat un copilaş ai cărui părinţi au ales să nu renunţe la el, chiar dacă ştiau sindromul de care suferă. Medicii nu credeau că va supravieţui, dar părinţii lui au continuat să creadă, să lupte. I-au făcut poze în fiecare zi, îl hrăneau cu seringa printr-un tub din 3 în 3 ore, stăteau în permanenţă lângă el, şi profitau de fiecare clipă în care l-au avut în viaţa lor. A trăit 99 de zile şi la înmormântarea lui s-au înălţat 99 de baloane, fiecare reprezentând câte o zi din viaţa lui.



Pentru cei ce vor mai multe detalii,puteţi găsi pe blogul despre Eliot, la acest link

În cel de-al doilea filmuleţ, tatăl a renunţat practic la tot confortul vieţii lui pentru fericirea fiului.
Împreună, tatăl şi fiul – tatăl cu corpul şi fiul cu inima – aveau să termine peste 1000 de curse, dintre care 67 de maratoane (2h:40m, cel mai bun timp înregistrat), numeroase duatloane, triatloane (dintre care şase curse Ironman) sau alergări pe distanţe mai mici. A înotat 5 kilometri trăgând barca în care se afla fiul său şi a pedalat pe o bicicletă specială 160 de kilometri. De asemenea, tatăl şi-a dus fiul la schi, l-a cărat în spate pe munte şi a făcut turul Americii pe bicicletă. În 1992, tot împreună, pe o bicicletă construită special, au făcut un tur al Statelor Unite, parcurgînd 3735 mile în 45 de zile.
Pentru 2011, cînd tatăl va avea 70 de ani, Team Hoyt şi-a propus să mai alerge o dată maratonul de la Boston.

Detalii: aici



Am mai găsit acum un filmuleţ cu detalii despre viaţa lor:




Poate părinţii noştri nu ne-au făcut poze în fiecare zi, dar s-au rugat şi se roagă Domnului pentru noi zilnic. Poate nu ne-au hrănit cu seringa luni întregi, n-au alergat zeci, sute de kilometri cu noi în spate, dar au stat nopţi întregi legănându-ne când eram micuţi şi nu puteam dormi, au stat nopţi întregi când eram bolnavi şi aveam nevoie de îngrijire.
Viaţa lor s-a schimbat de când Domnul a îngăduit să fim parte a vieţii lor. Au sacrificat totul pentru noi, pentru fericirea noastră. Să ne bucurăm de ei, să le arătăm că suntem recunoscători pentru tot efortul ce l-au depus, acum, cât încă mai sunt în viaţă.

[va urma..]

Iubire de ocazie vs Iubire veşnică

          Iniţial am vrut să scriu despre dragostea părinţilor pentru copii, dar am primit un mesaj de la prietenul meu ce mi-a reamintit de situaţia lumii în care trăim. Citez câteva idei, cu acordul lui: "Poate pentru unii ziua de azi e o zi specială deoarece se sărbătoreşte dragostea dintre doi îndrăgostiţi[...]Pentru mine...e o nouă şansă de a fi recunoscător şi de a-mi exprima recunoştinţa că exişti în viaţa mea [...] Totuşi, nu am nevoie de valentine`s sau dragobete ca să îmi deschid gura şi inima pentru a-mi exprima sentimentele. În fiecare zi te iubesc cu o iubire în continuă dezvoltare[...]"

          Trăim într-o ţară ce se declară creştină, o ţară în care ar trebui să domine iubirea, fericirea şi buna convieţuire şi înţelegere între semeni, dar adevărul este că trăim într-o ţară superficială, lipsită de sentimente şi iubire pentru cei din jurul nostru. Trăim într-o societate care pune mai presus binele propriu, fuga după avuţii, viaţa trăită la maxim. Toate aceste lucruri răpesc bucuria, pacea şi liniştea ce ar trebui să domnească între noi, în familiile noastre.

          Tindem să alergăm în aceeaşi direcţie cu cei din jur şi uităm să ne mai facem timp pentru cei dragi, uităm să le mai acordăm timp, să le arătăm cât de importanţi sunt pentru noi..şi mai ales, uităm să le spunem şi să le arătăm cât de mult îi iubim.

          Din acest sentiment unic, special, pur, a ajuns să se facă o sărbătoare internaţională, o afacere profitabilă pentru comercianţi. Am ajuns să gonim prin oraş după cadouri, ursuleţi de plus şi inimioare de ciocolată. Dar un cadou nu poate cumpăra iubirea, nu astfel se naşte ea. Preţul iubirii a fost plătit cu Sângele Lui şi iubirea desăvârşită s-a arătat la Golgota, nu în magazine de jucării şi florării. Şi adevărata iubire se exprimă prin cuvinte simple, prin faptele noastre de zi cu zi.  Lumea oferă un sentiment de o zi, o trăire de moment, o iubire de ocazie. El nu ne oferă o iubire ieftină, ce se poate cumpăra în magazin, o iubire cumpărată din florării ce ofileşte în câteva zile, ci una eternă, pentru că iubirea Lui ne oferă Viaţa veşnică, pentru că iubirea Lui va domni în veci.

          În goană asta nebună de zi cu zi românii n-au timp să iubească. Aşa că au îmbrăţişat de la fraţii noştri americani "Valentine`s Day" şi se împacă cu gândul că fac ceva, că îşi exprimă sentimentele într-o zi. Majoritatea consideră că dacă îi rezervă iubirii o zi pot sta liniştiţi tot restul anului, că doar pe 14 februarie e ziua îndrăgostiţilor, nu? Ceea ce nu ştiu ei e că iubirea ar trebui să fie sărbătorită în fiecare zi. Şi nu doar pentru îndrăgostiţi, pentru cupluri, ci pentru toţi cei din jurul nostru.

          Ca şi creştini ce ne declarăm n-ar trebui să avem nevoie de o zi impusă în calendar pentru a-i spune persoanei iubite un "te iubesc", care de multe ori nici nu e spus, ci e scris pe un ursuleţ sau o felicitare. N-ar trebui să avem nevoie de "ziua mamei" pentru a ne aminti că avem o mamă care ne-a crescut, ne-a purtat de grijă şi care ne iubeşte mai mult decât orice. N-ar trebui să avem nevoie de Revelion şi zile de naştere ca să ne amintim că suntem trecători şi că anumite capitole din viaţa noastră se încheie, că trebuie să luăm noi hotărâri. N-ar trebui să avem nevoie de Crăciun pentru a ne aminti că Isus s-a născut, că a venit pe lume pentru mântuirea noastră, n-ar trebui să avem nevoie de Paşte să ne amintim că El şi-a sacrificat propria viaţă pentru noi, pentru ca noi să putem avea viaţă veşnică.

          Toate acestea ar trebui să fie vii în inimile noastre în fiecare zi şi să le acordăm atenţia şi cinstea cuvenită. Iar aceste sărbători ar trebui să fie doar ocazii în care să îi sărbătorim, noi şanse să fim recunoscători pentru cei prezenţi în vieţile noastre.

          Vă îndemn să le amintiţi azi celor dragi cât de importanţi sunt pentru voi, să vă exprimaţi iubirea şi recunoştinţa şi să încercaţi să vă amintiţi acest lucru cât mai des în viaţa voastră

          Îi mulţumesc Domnului pentru Jertfa de la Golgota, pentru Sângele vărsat, pentru promisiunea unei vieţi veşnice, pentru minunile ce le-a făcut în viaţa mea, pentru încercările prin care m-a trecut şi pentru dragostea Lui nespus de mare

          Le mulţumesc părinţilor mei pentru că m-au crescut, pentru că mi-au fost alături când am învăţat să fac primii paşi ca şi copil, dar şi în viaţa de credinţa. Le mulţumesc că mi-au purtat de grijă, că au avut încredere în mine, că m-au iubit necondiţionat şi că m-au primit cu braţele deschise chiar şi atunci când am greşit.

          Îi mulţumesc prietenului meu pentru dragostea lui necondiţionată, pentru purtarea lui de grijă, pentru că merge zilnic alături de mine pe drumul ce duce la Hristos, pentru că mă ţine strâns de mână şi nu mă lasă să cad. Îi mulţumesc pentru că ştie cum să îmi spună cu blândeţe când greşesc, că vede tot ce e mai bun în mine şi că are încredere în mine.

          Le mulţumesc celor din Galaţi pentru că alături de ei am crescut, pentru că acolo s-a clădit baza vieţii mele. Le mulţumesc pentru că ei au fost cei cu care am învăţat ce înseamnă să te implici, să oferi fără să ceri ceva în schimb.

          Le mulţumesc celor din Cluj care m-au primit cu braţele deschise şi au privit dincolo de ceea ce izbeşte ochii şi mi-au oferit cu încredere ocazii de a mă implica în lucrare pentru El. Le mulţumesc pentru dragostea lor şi pentru că m-au acceptat în familia lor.

          Le mulţumesc celor din Gherla pentru că mi-au oferit ocazia să petrec momente minunate alături de ei. Le mulţumesc pentru bunătatea lor, pentru clipele de părtăşie, dar şi pentru momentele de jocuri. Le mulţumesc pentru că au arătat că nu vârsta şi numărul contează, ci pasiunea şi dragostea pentru Hristos

          Le mulţumesc celor care mi-au fost şi mi-au rămas prieteni. Celor care mi-au oferit ocazia să învăţ din experienţele lor şi mi-au deschis ochii de fiecare dată când era nevoie. Le mulţumesc pentru implicarea lor în viaţa mea, pentru rolul important ce l-au avut în transformarea mea, în devenirea a ceea ce sunt acum.

          Vă mulţumesc pentru că faceţi parte din viaţa mea. Fără voi, viaţa mea nu ar mai fi la fel, eu nu aş mai fi ceea ce sunt . Fiecare aţi avut rolul vostru în anumite capitole din viaţa mea şi vă mulţumesc celor ce continuaţi să îmi influenţaţi trăirea, fie prin acţiunile voastre zilnice, fie prin amintirile ce nu se pot uita, ce vor rămâne veşnice în inima mea.

P.S:   Nu încerc să vă conving să uitaţi de această zi, să o ştergeţi din calendarul vostru, pentru ca ideea sărbătorii e una buna. Am vrut doar să spun că nu este deajuns o zi din an pentru a-i spune persoanei iubite că o iubeşti. Desigur că un cadou, o mică atenţie face inima să tresalte, dar dacă acel cadou este luat din obligaţie şi pentru că aşa se poartă, în ochii mei nu mai are aceeaşi valoare.
         Ceea ce am vrut să spun este că dacă un lucru nu e făcut din iubire, atunci îşi pierde valoarea. Şi că mai mult contează să îi aminteşti persoanei iubite că o iubeşti şi să-i arăţi asta şi în alte zile, decât să îi cumperi ceva într-o zi şi în restul să o neglijezi, pentru că eşti obosit sau nu ai timp de un "te iubesc".   O persoană care iubeşte nu se poate limita la a-şi exprima iubirea numai într-o zi. În plus, iubirea nu se exprimă numai prin cuvinte, ci prin tot ceea ce facem în fiecare zi. Trebuie să învăţam să trăim iubirea, nu numai să o rostim pe buze.

Fără dragoste

"Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

Şi chiar dacă aş avea darul prorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.

Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,

nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,

acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul."



Dragostea e cea care dă valoare vieţii şi lucrurilor pe care le facem. Credinţa fără dragoste n-ar fi nimic, doar teorie. Faptele noastre bune ar fi egale cu 0, relaţiile noastre ar fi superficiale şi viaţa noastră o goană după vânt.
Dumnezeu e dragoste. Si fără El, nimic nu suntem.

Fii ceea ce trebuie să fii

Suntem tentaţi să privim în jurul nostru, la ce au ceilalţi, şi să tânjim după ceea ce noi nu avem. Ne dorim să avem voce, să cântăm în faţă, să predicăm, să fim lideri de grupuri. Nu sunt dorinţe greşite, dar nu toţi sunt creaţi pentru asta. Avem o chemare generală, de a-i aduce pe oameni la Hristos, dar şi o chemare personală. Dacă am fi toţi păstori, cine ar mai asculta cuvântul, dacă am fi toţi cântăreţi, cui am mai cânta? Dacă am fi toţi lideri, cui am fi?

El a încredinţat fiecăruia talanţi potriviţi pentru scopul pentru care am fost creaţi. Nu avem nimic în plus şi nimic în minus. Poate nu ai voce, poate nu te descurci la lucrarea cu copiii, dar ai pe inimă rugăciunea, ai darul de a recita, de a scrie, ai pasiune pentru lucrarea cu cei pierduţi.

Mulţi nu suntem făcuţi pentru a fi în faţă, pentru a primi laudele tuturor. Dar lucrarea noastră nu e mai prejos decât a celorlalţi. Chiar dacă nu primim aprecierea din partea celorlalţi, comoara noastră e sus în cer, la fel ca şi răsplata. De multe ori, lucrurile măreţe nu pot exista fără cele ce nu se văd. Rugăciunea, îmbărbătarea fraţilor, sau mici lucruri ce îi fac pe ceilalţi să se simtă speciali nu sunt vizibile tuturor, dar ele sunt esenţiale pentru mari lucrări şi îi întăresc pe cei ce sunt meniţi să facă parte din ele.

Ca şi în acest filmuleţ, poate eşti creat să stai undeva în spate. Poate eşti tânărul ce se roagă în cămăruţa lui, sau tânăra ce coase o pereche de pantaloni pentru un copil sărman. Poate eşti fratele ce merge în vizită la cei uitaţi de toţi sau sora ce face plăcinte pentru o familie săracă. Nu sunt lucruri neînsemnate. Ele sunt cele ce aduc zâmbet pe chipul celorlalţi. Ele ţin lumea în mişcare, ele îi dau culoare, ele aduc fericire celor de care îţi aminteşti.

Stai acolo unde Domnul te-a pus şi fă ceea ce eşti menit să faci. Fii ceea ce trebuie să fii.

Tulbură-ne, Doamne

Tulbură-ne, Doamne,

când suntem prea mulţumiţi cu noi înşine,

când ni se împlinesc visurile,

fiindcă am visat prea mărunt;

când am ajuns în siguranţă la destinaţie

fiindcă am vâslit prea aproape de ţărm.

Tulbură-ne, Doamne, când,

sătui de lucrurile pe care le avem,

n-am pierdut foamea de pâinea vieţii;

când, îndrăgostiţi de viaţă,

am încetat să mai visăm la veşnicie;

când, în strădania de a zidi un pământ nou

am dat uitării Cerul.

Tulbură-ne, Doamne, ca să îndrăznim mai straşnic,

să ne-avântăm în mările învolburate,

in larg, unde furtunile ne vor învăţa despre stăpânirea Ta

unde, fără ţărmuri la orizont, vom vedea stelele.

iţi cerem să împingi zarea nădejdilor noastre şi mai departe

iar viitorul să-l aduci şi mai aproape de noi,

cu putere, îndrăzneală, speranţă şi dragoste.

Îţi cerem acestea în numele Căpitanului nostru, Isus Cristos.

Puteti sa ascultati aceste versuri aici :

Emil Bartos - Tulbura ne, Doamne

Asculta mai multe audio diverse



         Mi-au plăcut mult aceste gânduri ce s-au citit la intalnirea cu tinerii şi mi-am adus aminte de un citat:"Cel mai mare pericol pentru cei mai mulţi dintre noi nu stă în faptul că ne stabilim scopuri prea înalte şi falimentăm, ci în faptul că ne stabilim scopuri prea mici şi le îndeplinim."

         Ca şi studenţi, mai ales la anumite examene poate suntem tentaţi să ne rugăm pentru Sfântul 5 şi ne bucurăm când îl luăm. Ni s-a îndeplinit dorinţa şi suntem mulţumiţi, suntem fericiţi. Dar oare Domnul doar pentru un 5 a investit în noi? Chiar dacă sesiunea e pe sfârşite, asta nu se aplică numai la examene. În viaţa de zi cu zi trebuie să vrem mai mult, să avem vise mari, să I le spunem Lui, să le încredinţăm în braţul Lui şi să-I cerem puterea necesară de a le îndeplini. Poate nu vom lua 10 la toate examenele, poate nu toate planurile vor ieşi perfect, dar cu siguranţă va fi ceva mai mult decât un 5 sau mai mult decât orice alt lucru mărunt ce Îl cerem de la El.

         Suntem mulţumiţi de multe ori de noi, de ceea ce facem. Considerăm că e ok dacă suntem morali, dacă mergem la biserică şi suntem implicaţi într-un grup de studiu sau la cor. Dar de multe ori motivaţia e greşită şi ajunge ca totul să fie egal cu zero. Trebuie să învăţam că înainte de orice altceva trebuie să avem pasiune pentru El, să avem privirea îndreptată la Cruce şi fiecare gând, fiecare acţiune să fie făcută spre Slava Lui şi implicarea noastră în diferite activităţi să fie din dragoste pentru El.

         Ne hrănim de multe ori cu lucrurile mărunte ale acestei lumi şi parcă nu mai este loc de Hristos. Lăsăm că celelalte lucruri să fie prioritare în viaţă noastră şi investim timpul nostru în ele. După alergarea nebună de zi cu zi nu mai avem putere, timp, răbdare să stăm în prezenţa Lui, să facem linişte înăuntrul nostru, să ne hrănim cu al Lui Cuvânt.

         Avem nevoie de trezire, avem nevoie de o mai mare pasiune pentru El. Avem nevoie să ne dorim mai mult, să ne încredem mai mult în El. Avem nevoie să ieşim din anonimat, avem nevoie să facem o diferenţă în această lume, să fim cu adevărat demni să ne numim copiii Lui.

       Doamne ajută-ne să ne dorim întotdeauna mai mult decât putem realiza!