Avem un Dumnezeu minunat!

Ai vrea să-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp... i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea... Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:

- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească...., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani......iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea

Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.

Apoi am întrebat:

- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?

- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc.....şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

- Mulţumesc pentru timpul acordat....am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:

- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.


  


       De cele mai multe ori lăsăm viaţa să treacă pe lângă noi. Uităm să zâmbim, să facem o faptă bună şi nu profităm de ocaziile ce le avem de a ne bucura de minunăţia lucrării Lui şi de tot ce El pune în viaţa noastră.

       Tânjim după lucrurile ce nu le avem, iar când le primim, dorim altele, sau ne e dor de cele ce le aveam înainte. Trăim într-o continuă nemulţumire şi căutare de a primi, dar uităm să fim recunoscători sau să oferim şi noi la rândul nostru.

       Ne trăim egoismul zilnic şi tot ce vrem e ca noi să ne simţim liberi şi suntem atât de uşori în vorbire, ne permitem să spunem atât de multe lucruri, fără să ne gândim măcar o clipă dacă îl va durea pe cel căruia ne adresăm.

       E atât de greu să ierţi pe cineva, mai ales când sunt lucruri ce le consideri de neiertat, de neacceptat, pentru că trecem mult mai uşor peste lucruri ce le înţelegem. Dar El nu ne-a spus "înţelegeţi şi iertaţi", ci ne-a spus să iertăm şi să ne rugăm pentru cei ce ne fac rău. Fratele Pustan spunea într-o predică: "iertarea nu înseamnă să uiţi, numai Dumnezeu poate asta..dar poate să nu te mai doară când îţi aduci aminte". Ar fi aşa de minunat dacă am ajunge să învăţam asta, să realizăm importanţa iertării în viaţa noastră. E ca şi cum o povară s-ar lua de pe umerii noştri, că şi cum lanţuri groase şi grele s-ar rupe, am deveni liberi şi am putea merge mult mai uşor prin viaţă.

       Suntem creaţi diferit şi e normal să privim lucrurile diferit. Cred că asta îi dă şi mai mare frumuseţe creaţiei lui Dumnezeu. Dar ne dorim de multe ori ca ceilalţi să fie ca noi, să aibă aceleaşi idei, să împărtăşească aceleaşi dorinţe, vise, gânduri. Dar tocmai diversitatea îi dă farmec vieţii, relaţiilor şi e un sentiment aşa de minunat când se ajunge la unitate în această diversitate.

       Să nu uităm că suntem creaţi de El, ce Cel care a creat Cerurile şi Pământul şi tot ce ne înconjoară. E un Dumnezeu minunat şi creaţia Lui nu poate fi altcumva. A pus din frumuseţea Lui în fiecare din noi, dar noi trebuie să avem dorinţa de a vedea frumosul şi în ceilalţi, nu numai în noi.

       Şi ce mai e minunat la acest Dumnezeu, e că indiferent de schimbările pe care noi vrem să le facem creaţiei Lui, El ne iubeşte atât de mult şi este mereu alături de noi.