Dragoste de părinţi 2

Un părinte este de multe ori atât de răbdător cu fiul sau fiica lui, dar, la rândul său, copilul îşi pierde repede răbdarea. Părinţii sunt cei ce ne cresc şi ne poartă de grijă în fiecare an, în fiecare zi a vieţii lor. Ne iubesc, ne ocrotesc, fac totul pentru fericirea noastră. Învaţă şi reexperimentează răbdarea zilnic şi parcă nicio dată nu obosesc în a face tot ce e mai bine pentru noi. Dar, atunci când ei au nevoie de noi, tindem să le întoarcem spatele, să nu avem răbdare cu ei.



Iar acum..o poveste care m-a făcut să realizez cât de mare este efortul părinţilor pentru ca noi să putem avea ce mânca, îmbrăca, pentru ca noi să ne putem termina studiile:

O tânără persoană , terminând excelent academia a vrut să ocupe o importantă funcţie într-o mare companie. El a trecut de primul interviu , iar directorul îi făcea ultimul interviu , pentru a se decide. Directorul a deschis cv-ul ,unde tânărul avea rezultate excelente pe tot parcursul;de la şcoala secundară şi până la studiile postuniversitare nu avusese niciodată un an cu note mici .Directorul îl întreba :
-Ai obţinut o bursă şcolară?
Tânărul răspunse :
-Nici una...
Directorul întreba:
-Tatăl ,a fost cel care a plătit taxele şcolii d-voastră?
Tânărul a răspuns
-Tatăl meu a murit când eu aveam vârstă de un an ,mama mea a fost cea care a plătit taxele şcolarizării mele.
Directorul a întrebat :
- Unde lucrează mama ta?
Tânărul a răspuns:
- Mama mea lucrează curăţător de haine.
Directorul i-a cerut tânărului să-i arate mâinile.Tânărul i-a arătat o pereche de mâini netede şi perfecte.
Directorul a întrebat:
- Ai ajutat-o vreodată pe mama ta înainte, să spele rufele?
Tânărul a răspuns :
- Nu, niciodată! Mama mea întotdeauna vroia ca eu să studiez şi să citesc mai multe cărţi.. în plus ,mama mea poate spăla rufele mai repede ca mine.
Directorul a spus :
- Am o cerere . Când ai să te-ntorci azi acasă, du-te şi curăţă mâinile mamei tale şi apoi vino să mă vezi mâine dimineaţă.
Tânărul simţi că i s-a ridicat şansa de a câştiga acest loc de muncă.Când s-a întors înapoi,i-a cerut fericit mamei lui să-l lase să-i cureţe mâinile.Mama sa se simţea ciudat ,fericită ;dar cu sentimente amestecate i-a arătat mâinile copilului.Tânărul curăţă încet mâinile mamei sale .Era pentru prima data când el observă că mâinile mamei sale sunt pline de riduri şi tot acolo mâinile ei au fost pline de vânătăi . Unele erau aşa de dureroase că mama lui tremură atunci când erau curăţate cu apă. Aceasta a fost prima data când tânărul şi-a dat seama că această pereche de mâini a spălat haine zi de zi pentru a-şi permite să-i plătească taxa şcolară . Vânătăile de pe mâinile mamei sale , a fost preţul pe care aceasta a trebuit să-l plătească pentru terminarea excelentă a studiilor sale universitare şi a viitorului său.
După ce a terminat curăţarea mâinilor mamei sale , tânărul s-a apucat liniştit să spele rufele rămase mamei lui. În acea noapte au vorbit timp îndelungat.
Dimineaţa următoare tânărul a mers în biroul directorului.acesta a observat lacrimile din ochii tânărului şi l-a întrebat :
- Poţi să-mi spui ce ai făcut şi ce ai învăţat ieri în casa ta?
Tânărul a răspuns:
- Am curăţat mâinile mamei mele şi de asemenea am terminat de spălat toate hainele rămase.
Directorul i-a spus :
- Te rog , spune-mi ce-ai simţit?
Tânărul a declarat :
- nr. 1 ştiu acum ce e aprecierea ; fără mama n-aş fi avut succesul de azi.nr. 2 lucrând împreună şi ajutând-o , mi-am dat seama cât de dificil şi de greu este a obţine ceva. nr 3 am învăţat să apreciez importanţa şi valoarea relaţiei de familie.
Directorul a spus :
-Aceasta este ceea caut a fi managerul meu. Vreau să recrutez o persoană care să poată să aprecieze ajutorul altora , o persoană care să ştie suferinţele altora şi care duce lucrurile la bun sfârşit şi o persoană care nu pune banii drept scop al vieţii lui.
eşti angajat!
Ulterior acest tânăr a muncit din greu şi a primit respect din partea subalternilor săi . fiecare angajat a lucrat cu sârguinţă ca într-o echipă , astfel performanţa companiei s-a îmbunătăţit considerabil.

De multe ori ajungem să considerăm că tot ceea ce avem ni se cuvine, dar nu ne oprim să ne gândim ce sacrificiu fac părinţii noştri. Ajungem să le ignorăm eforturile şi devenim egoişti, ne punem pe noi pe primul loc. Uităm să le mai mulţumim, uităm să fim recunoscători. E trist că de cele mai multe ori li se observă valoarea abia după ce nu mai sunt printre noi. Sper că vom învăţa cum să le arătăm recunoştinţă înainte de a fi prea târziu.