Dumnezeu există

        O întrebare destul de des întâlnită este: "„De ce nu previne Dumnezeu răul?” Dacă este cu adevărat bun şi atotputernic, de ce nu face El nimic în acest sens?"

        Dumnezeu nu creează răul; El permite ca acesta să aibă loc. După ce a creat Pământul, găsim scris în Genesa 1:31: "Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune". Tot ce a creat El a fost bun. El ne-a creat într-un mod minunat, a pus în noi diverse talente, daruri ce le putem folosi spre slava Lui, dar în acelaşi timp ne-a dat libertatea de a alege ce să facem cu ceea ce am primit de la El. El n-a vrut să fim roboţi sau simple marionete, ci a vrut să ne putem bucura de viictoriile noastre şi să învăţăm mai multe şi să ne întărim după căderile şi eşecurile noastre.

        Dumnezeu e Atotputernic, e capabil de orice, dar ce sens ar avea viaţa noastră dacă am primi totul fără cel mai mic efort? El ar putea controla toate domeniile vieţii, dar astfel nu ne-am deosebi deloc de roboţi. El ne oferă libertatea să facem propriile noastre alegeri şi chiar dacă sunt corecte sau nu, El este mereu prezent acolo pentru a ne sprijini, pentru a ne ajuta, pentru a ne aminti cât de mult ne iubeşte. El vrea să ne bucurăm de viaţă, de lucrurile mărunte ce o fac specială. El nu ne obligă nici măcar să-L iubim, ci alege zilnic să ne întâmpine cu dovezi de iubire şi ne aminteşte că pentru noi a creat această lume. A creat-o într-un mod minunat, dar de alegerile noastre depinde cum va deveni ea, pentru că odată cu şansa de a avea propriile decizii vin şi consecinţele.

        El nu a creat răul, dar Îl îngăduie. Nu pentru că nu ne iubeşte, ci pentru că ne iubeşte mult prea mult pentru a ne lăsa aşa. E greu de multe ori să înţelegem cum toate lucrurile pot lucra spre binele nostru, dar El foloseşte încercările din viaţa noastră pentru a ne dezvolta caracterul, pentru a ne apropia de El, pentru a deveni ceea ce El vrea să devenim. Şi în relaţiile cu ceilalţi durerile, suferinţele ne fac să ne apropiem, să ne preţuim mai mult. Atunci realizăm că viaţa noastră nu e aşa cum trebuie, că trebuie să facem o schimbare şi realizăm că fără cei din jur, fără dragostea şi credinţa lor totul ar fi mult mai greu.

        Desigur, Dumnezeu nu îngăduie o încercare în viaţa noastră fără să ne ofere şi calea de ieşire din ea. Şi nici nu va ingaui vreodată ceva peste puterile noastre. Iov e un exemplu al unui om iubit şi apreciat de Dumnezeu în viaţa căruia Domnul a îngăduit suferinţa. Şi a făcut-o pentru că El ştia că va reuşi să iasă biruitor din acea mare şi lungă suferinţă. Aşa şi în vieţile noastre; El îngăduie încercări pentru că ştie că suntem capabili să trecem peste ele, îngăduie să purtăm poveri pentru că ştie că avem puterea să le ducem. Şi nu face asta pentru a se convinge El, ci pentru a ne arăta nouă cu ce mare putere ne-a înzestrat El şi că fără El, fără ceea ce ne poate oferi El n-am fi capabili de nimic. Din punct de vedere uman putem merge până într-un anume punct, dar El e cel ce ne poartă pe braţele Sale până la capăt.

        Dumnezeu există. Şi nu e un Dumnezeu rău, egoist, nu e un tiran căruia îi place să îşi chinuie copiii. Ci este un Tată iubitor, un Tată căruia Îi pasă de copiii Lui. Şi ca orice părinte, El ne pedepseşte atunci când este nevoie, atunci când ne răzvrătim, atunci când îi întoarcem spatele, atunci când răspundem iubirii Lui cu indiferenţă. Dar chiar dacă îngăduie suferinţa, El este mereu alături de noi, nu ne părăseşte nicio clipă, ci ne oferă tot ce avem nevoie pentru a merge mai departe şi pentru a birui.

Domnul caută oameni

             Noi păcătuim şi nu e nimic frumos în noi, dar El ne caută căci El este dragoste. Uneori ne gândim că nu suntem capabili să facem ceva pentru El, că nu suntem înzestraţi cu ceea ce are nevoie un lucrător în via Lui, că nu suntem demni de lucrarea Lui. 


             El caută oameni cu probleme pentru a-şi arăta slava în ei. Oricât de dărâmaţi şi disperaţi am fi El e singurul care ne poate rezolva problemele. El alege lucrurile slabe ale lumii pentru a le face de ruşine pe cele tari. Atunci când Dumnezeu îţi dă putere şi te ridică, nimeni niciodată nu te va mai dărâma, căci tu vei fi de neclintit. Toţi oamenii mari au fost mici mai întâi, doar că nu au rămas la acel stadiu ci s-au lăsat prelucraţi de El şi L-au slujit pe Dumnezeu şi au avut un sfârşit glorios. 


             El caută oameni interesaţi, oameni care să aibă în inima lor dorinţa de a-I sluji Domnului. Domnul stă cu braţele deschise şi aşteaptă să fim dispuşi să lucrăm pentru El, să ne dorim să ieşim din cămăruţa noastră. Suntem atât de nepăsători de multe ori şi nu acordăm importanţă lucrării Lui.  Dar dacă îţi place mai mult comfortul şi preferi să faci altceva El alege pe alţii şi vei rămâne fără răsplată.


    El caută oameni care-şi recunosc păcatul. În relaţie cu El nu ne putem ascunde. În faţa Lui totul e gol şi descoperit. El cunoaşte toate păcatele noastre şi dacă nu ne vom căi, consecinţele vor fi veşnice. El nu se asociază cu oamenii care trăiesc în păcat, ci pentru a ne putea folosi, El aşteaptă să ne recunoaştem greşelile. Samuel şi Levi au păcătuit amândoi[Geneza 34:25] . Dar copiii lui Levi au răspuns pozitiv la apelul lui Moise[Exod 32:25-29] şi blestemul lui Levi s-a schimbat în binecuvântare. Din cei doi doar Levi a fost amintit în binecuvântările lui Moise[Deuteronomul 33:8] 
  
             Se ivesc zilnic ocazii de a face ceva pentru Domnul, dar omul mereu îşi găseşte scuze şi dacă ajunge să nu mai găsească spune că nu e pentru El acea lucrare. Şi aşa trec anii şi ajungem la sfârşitul vieţii şi cu regret în suflet realizăm că s-a dus viaţa noastră, am făcut facultate, ne-am căsătorit, am făcut copii, dar pentru Domnul nu am făcut nimic 
 Dumnezeu are nevoie de tine, să-ţi pui voinţa în mişcare, să te oferi voluntar. El caută oameni care sunt gata să primească ce are Dumnezeu pentru ei. El este Singurul ce ne poate da ceea ce avem nevoie. Doar oferindu-I Lui timpul nostru putem avea parte de binecuvântările nemărginite pe care doar El ni le poate da.


             Acum e timpul să fim hotărâţi să mergem pe drumul trasat de El. Să nu ne mai uităm în jur, la cei ce aleg să-şi petreacă timpul doar pentru a se simţi bine, pentru a se distra, căci va veni o zi în care vom sta cu toţii înaintea Domnului si ni se va cere socoteală. Dacă suntem puşi într-o lucrare nu trebuie să o privim ca pe o povară, ci ca pe o dovadă de iubire şi încredere din partea Domnului, pentru că El a considerat că suntem vrednici, că suntem capabili să facem acea lucrare.  

Ogoarele sunt gata de recoltă
Dar lucrătorii sunt aşa puţini.
Mă dăruiesc o Doamne-n întregime
Ca sa culeg recolta dintre spini.

/: Sunt aici la dispoziţia Ta
Cheamă-mă te voi asculta. :/

E timpul potrivit pentru popoare,
Mai sunt în lume încă mari comori,
Isus mai cheamă oameni în lucrare,
Să fie toţi cu El, biruitori

Suntem noi sare pentru lumea-aceasta,
În întuneric suntem noi lumini ?
Trăim ca Domnu-n vorbe şi în fapte
Să ştie lumea că suntem creştini ?

Tăcerea lui Dumnezeu

   O veche legendă norvegiană povesteşte despre un om pe nume Haakon care privea mereu imaginea lui Hristos răstignit. Crucea era foarte veche şi acolo veneau mulţi oameni să se roage cu evlavie.Mulţi veneau aici pentru a cere câte o minune.

  Într-o zi şi Haakon s-a gândit să ceară o favoare. Împins de un sentiment generos, a îngenuncheat în faţă crucii şi a spus:

  - "Doamne, vreau să fiu în locul Tău. Lasă-mă să stau în locul Tău pe cruce". Şi rămase cu privirea aţintită asupra crucii, parcă aşteptând un răspuns.  

  Domnul vorbi iar vorbele Lui căzură din înalt şoptitoare dar ferme.

 "Fiule, îţi voi îndeplini dorinţa, dar cu o condiţie".
            - "Care, Doamne?” întreba Haakon."Este o condiţie greu de îndeplinit? Sunt dispus să mi-o asum şi cu ajutorul Tău, Doamne, voi reusi”

 -"Ascultă... Orice ar fi să se  întâmple şi orice ar fi să vezi, trebuie să păstrezi tăcere pentru totdeauna”.

  Haakon răspunse:

"-Îţi promit, Doamne!” Şi schimbul se făcu.

  Nimeni nu observă schimbarea. Nimeni nu-l recunoscu pe Haakon bătut în cuie pe cruce. Între timp Domnul ţinea locul lui Haakon. Şi pentru mult timp fu astfel şi nimeni nu observă nimic.  

  Dar într-o zi veni un om bogat şi după ce se rugă plecă uitându-şi portofelul lângă cruce. Haakon văzu şi tăcu.  

  Nu spuse nimic nici când un sărac, care veni câteva ore mai târziu, fură portofelul uitat de bogătaş.  

  Şi nu spuse nimic nici când un băiat veni să se roage pentru binecuvântare înainte de a face o lungă călătorie..   

 Dar în acel moment se întoarse bogătaşul în căutarea portofelului. Fără să stea pe gânduri se gândi că băiatul furase portofelul.

  Bogătaşul se apropie de băiat şi-i spuse furios:

 - "Dă-mi înapoi portofelul pe care mi l-ai furat!”

  Tânărul replică surprins: 

 - "Eu nu am furat nici un portofel!”

 - "Nu minţi şi dă-mi-l înapoi imediat!”

 - "Vă repet că nu am luat nici un portofel!” răspunse băiatul. 

 Bogătaşul furios începu să-l lovească pe tânăr. Atunci se auzi o voce puternică:

 - "Opreşte-te!”

 Bogătaşul privi în sus şi văzu că imaginea de pe cruce îi vorbise.  

 Haakon care nu mai putuse păstra tăcerea, strigă apărându-l pe tânăr şi acuzându-l pe bogătaş pentru falsele învinuiri pe care i le aducea. Acesta rămase uimit şi ieşi din locul de rugăciune. Tânărul plecă de asemenea fiindcă se grăbea să plece în călătorie.  

 

 Când cei doi plecară Hristos îi spuse credinciosului:

  -"Coboară de pe cruce. Nu poţi să-mi ocupi locul. Nu ai fost în stare să păstrezi tăcere.”

  -"Dar, Doamne... -spuse Haakon- cum puteam să permit o asemenea nedreptate?"

 Locurile se schimbară, Isus se întoarse pe cruce şi credinciosul în faţa acesteia. 

 Dumnezeu continuă să vorbească:

 -"Tu nu ştiai că a fost bine ca bogătaşul  să piardă portofelul fiindcă avea în el banii pentru a cumpără virginitatea unei tinere. În schimb săracul avea nevoie de banii aceia şi a fost foarte bine că i-a luat.  

 -Iar băiatului i-a prins bine bătaia primită fiindcă din cauza rănilor nu  a mai putut pleca în acea călătorie...  

 Doar acum câteva minute s-a scufundat vaporul cu care ar fi trebuit să plece...

 Tu nu ştiai nimic. Eu, da. De aceea tac”.

 Şi Domnul se afundă din nou în tăcere.

 

 De multe ori ne întrebăm: De ce Dumnezeu nu ne răspunde? De ce Dumnezeu păstrează tăcerea?Mulţi şi-ar dori ca Dumnezeu să le răspundă ceea ce doresc ei să audă... Dar nu este aşa.  

 

 Dumnezeu ne răspunde chiar şi prin tăcere!

 

Trebuie să învăţam să ascultăm. Tăcerea Lui divină este menită să ne spună, fără cuvinte, că El ştie ce face.

Şi în tăcerea Sa ne spune cu iubire:

 

AI ÎNCREDERE ÎN MINE... ŞTIU BINE CE AM DE FĂCUT!

"Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului." Plangerile lui Ieremia 3:26

Aşteptând in tăcere

       Trăim într-o lume a vitezei, a acţiunii pe toate planurile. Tindem să facem cât mai multe lucruri într-un timp foarte scurt şi devenim superficiali în tot ceea ce facem. Dar Dumnezeu vrea să cultive în noi o atitudine de răbdare deoarece în perioada de aşteptare se naşte şi creşte în noi încrederea în Dumnezeu, acea încredere care să ne susţină în vremuri tulburi. Noi, ca oameni, nu vedem suferinţa ca pe o binecuvântare, ca pe un dar de la Dumnezeu, ci ca pe o povară, ca pe o pedeapsă din partea Domnului. 
       
        Citeam zilele trecute despre o plantă, Lobelia telekii, care poate fi întâlnită pe muntele Kenya din Africa, la 5000 de metri deasupra nivelului mării. Ea supravieţuieşte unor temperaturi extreme, în condiţii în care majoritatea plantelor s-ar prăji sau ar muri îngheţate. Ziua căldura e copleşitoare, iar noaptea temperatura aerului rarefiat scade sub zero grade. Ceea ce le ajută să supravieţuiască sunt frunzele lor blănoase. Lobeliile uriaşe cresc într-un ciorchine mare în vârful trunchiului solid al plantei şi se deschid ca o rozetă după apusul soarelui. Ziua blana funcţionează ca un paravan care reflectă lumina, protejând astfel planta împotrivă arsurilor. Când soarele apune, frunzele se închid din nou, ferind mugurii fragili ai plantei de îngheţ.

        Această specie se reproduce o singură data în viaţă şi după ce creşte câţiva ani îşi concentrează tot efortul pentru a produce o inflorescenţă bogată, după care moare. Florile pot ajunge la o înălţime de 3 metri de la sol. 

       E o lecţie minunată despre aşteptarea în linişte. Citind aceste rânduri am încercat să mă pun în locul acestei plante. Să trăieşti în asemenea condiţii, departe de civilizaţie, fără nicio satisfacţie, fără niciun rezultat al suferinţei tale zilnice, iar singurele tale clipe de înflorire, bucurie să fie şi ultimele din viaţa ta. Acesta este un adevărat exemplu de a trăi cu un scop, de a trăi pentru a muri. Nu cred că se plânge zilnic întrebându-se: “Doamne, cât să mai aştept, cât să mă mai chinui?” ci cred că aşteaptă în linişte clipele în care va înflori. Această suferinţa o face unică, specială. 

          Nu e doar o simplă plantă, o simplă floare, ci Dumnezeu a creat-o diferit, în aşa fel să o putem remarca, să putem învăţa ceva din povestea vieţii ei. Aşteptarea ei este răsplătită la final, într-un mod minunat. Aşa şi aşteptarea noastră va fi răsplătită la sfârşitul vieţii când vom primi cununa desăvârşirii şi vom păşi pe nori de slavă în Împărăţia Lui. 

          Domnul n-a îngăduit în dreptul ei mai mult decât poate duce, ci i-a oferit mijloacele necesare de a rezista căldurii ziua şi frigului noaptea. Cu atât mai mult El se îngrijeşte de copiii Lui şi nu va îngădui să suferim mai mult decât putem răbda. Întotdeauna când Dumnezeu ne vorbeşte şi ne spune să aşteptăm o face pentru că El vede dinainte traseul drumului nostru şi pericolele de după curbe unde noi nu avem vizibilitate şi o face spre bine nostru, căci într-o zi zidul va cădea cu putere, şi nu pentru că am acumulat o putere subită ci pentru că aşteptarea îşi are timpul şi sfârşitul ei! Şi chiar dacă e greu atunci când vezi că cei din jur sunt bine, nu uita că va veni şi ziua când se va rezolva şi problema ta indiferet de ce natură este ea.

         Este important să învăţam şi să ne bucurăm din plin chiar şi atunci când purtăm o povară despre care nu înţelegem nimic, bucurându-ne că avem putere să o purtăm şi folosind toate lucrurile pentru a învăţa şi a creşte!


P.S: Ganduri scrise pentru blogul Bisericii Baptiste Betel: http://el-betel-cluj.blogspot.com/2011/01/asteptand-in-tacere-marta-capatan.html#more

Lucrurile simple ne unesc

       "Prietenia se naşte din simpla Tovărăşie, atunci când doi tovarăşi descoperă că au în comun o anumită înţelegere a lucrurilor, un interes sau chiar gust pe care ceilalţi nu îl împărtăşesc şi care, până în acel moment, fiecare l-a crezut a fi comoara(sau povara) sa unică. Expresia tipică a începerii unei prietenii ar fi: "Cum? Şi tu? Am crezut că eram singurul care a reuşit să vadă ceea ce alţii n-au reuşit să vadă".Numai când doi asemenea oameni se descoperă, atunci când, fie cu imense dificultăţi şi bolboroseli semiarticulate, fie cu ceea ce ni s-ar părea o viteză uimitoare şi eliptică, ei îşi împărtăşesc viziunea- Prietenia se naşte. Instantaneu cei doi se unesc într-o imensă solitudine. Omul care este de acord cu noi cu o anumită chestiune, pe care alţii nu o bagă în seamă, are o mare importantă să fie prietenul nostru."
                                                                     C.S.Lewis- Treburi Cereşti, Vol II  


       În zilele de azi dacă nu ai bani eşti considerat un nimeni . Dacă nu ai haine de firmă şi te îmbraci cu lucruri simple eşti considerat o copie ieftină a lucrurilor pe care ei le consideră de valoare. Dar nu e nevoie de un IQ de geniu, de apartenenţa la o familie renumită sau de un impresionant cont în bancă. Adevărată prietenie nu are nevoie bani pentru a rezista, ci are nevoie de dragoste, sinceritate, transparentă. Are nevoie de persoane altruiste care înţeleg că mai presus de orice este fericirea prietenului.

      Am dormit într-o seară la o prietenă, Estera, şi îmi povestea despre ea, despre viaţa ei şi rămâneam surprinsă cât de mult mă puteam regăsi în cuvintele ei. Erau lucruri care credeam că mi se întâmplă numai mie, gânduri şi trăiri ce credeam că le am doar eu. A fost minunat să văd că există cineva care mă înţelege, cineva căreia să îi pot spune orice gând, ştiind că mă poate înţelege, că îmi poate vorbi din experienţa ei. Atunci am realizat că adevărată prietenie se naşte din lucruri simple, din trăiri comune, din bucurii mărunte, din gânduri sincere, din zâmbete ce pornesc din toată inima.

Gânduri de început. Priorităţi corecte

Viaţa e o succesiune necurmată de promisiuni şi noi începuturi. Încă mai suntem în acea perioadă în care ne mai amintim promisiunile ce le-am făcut Domnului, de planurile ce ni le-am propus pentru acest an. Pentru mulţi examenele au început şi în aceste zile ne amintim mai des de Dumnezeu, El e mai mult prezent în gândurile noastre,  şi chiar dacă nu avem timp de dormit, mâncat, învăţat, ne facem timp pentru o scurtă rugăciune, că poate Domnul o ascultă şi ne luăm examenele. Şi apoi uităm de El, de tot ce I-am promis.

              Dumnezeu nu e un Dumnezeu de sezon, de sesiune, El nu e doar un simplu colac de salvare, sau băiatul cu bagajele pe care să-l chemăm când avem nevoie să ne ajute, să ducă greul în locul nostru şi apoi să-L ignorăm. Relaţia cu El trebuie să fie una continuă, nu un nesfârşit şir de despărţiri, aşteptări cu braţele deschise din partea Lui în timp ce noi Îi întoarcem spatele.

            Nu e greşit să-ţi doreşti să fii mai bun, să realizezi lucruri mari, dar tindem să devenim mecanici, să ne dorim în fiecare an aceleaşi lucruri, şi ajungem până la urmă să avem aceleaşi căderi, aceleaşi regrete. Viaţa nu se schimbă de la o zi la alta, de la un sfârşit de an, la începutul următorului, dar tindem să aşteptăm parcă să cadă din cer o altă viaţă într-o clipă. E un întreg proces şi nu viaţa trebuie să se schimbe, ci schimbarea începe cu noi.

             Mi-am propus să nu am doar  aceeaşi lista clasică ce se repetă de la an la an, ci îmi doresc lucruri noi pentru acest an, lucruri pe care poate până acum nu m-am gândit să le trec pe "listă”. În acest an şi în fiecare zi din viaţa mea vreau să-mi analizez timpul, gândurile, faptele şi viaţa, vreau să uit de păreri de rău şi regrete, să învăţ din ele, dar să nu trăiesc cu ele, vreau să învăţ să-mi recunosc vina, vreau să zâmbesc şi celui ce mă răneşte şi să-l iubesc necondiţionat, vreau să-mi aşez trăirea în cuvinte. Nu vreau să-mi investesc timpul în lucruri de nimic, voi cântări de două ori înainte de luarea unei decizii, mă voi bucură de orice lucru mărunt, de fiecare persoană pe care Domnul a aşezat-o în viaţa mea. Nu mă voi compara cu ceilalţi, cu ceea ce ei sunt, ce au ajuns să fie, ci voi încerca să le fac complimente, să-i preţuiesc mai mult, să le amintesc că au valoare. 

            Aceste lucruri vreau să fie reale în fiecare zi din viaţa mea, vreau să-mi restabilesc priorităţile, să realizez care sunt cu adevărat lucrurile prioritare. Nu mai vreau doar să mă mulţumesc că exist, ci vreau să şi trăiesc şi nu oricum, ci să trăiesc prin El şi El să trăiască prin mine. 

            Trebuie să învăţam să ne fixăm priorităţi corecte. Cât timp acordărm familiei, serviciului , odihnei, studiului Bibliei şi slujirii lui Dumnezeu? În mijlocul tuturor acestor responsabilităţi trebuie să tragem o linie şi să stabilim ce anume este important pentru noi şi care este ordinea în care aceste responsabilităţi vor fi împlinite . 


P.S:ganduri scrise pentru blogul Bisericii Baptiste Betel http://el-betel-cluj.blogspot.com/